Sir Arthur Charles Clarke (n. 1917 - d. 2008) a fost un scriitor şi futurolog britanic. Cea mai cunoscută nuvelă a sa este 2001: A Space Odyssey publicată în 1968 şi ecranizată în acelaşi an de regizorul Stanley Kubrick. În 1953 l-a cunoscut pe Isaac Asimov cu care a rămas prieten, cei doi stabilind un acord verbal numit Pactul Clarke-Asimov prin care Asimov îl recunoştea pe Clarke drept cel mai bun scriitor de science fiction, iar Clarke îl recunoştea pe Asimov drept cel mai bun scriitor de ştiinţă. În 1989 Clarke a fost numit Knight Bachelor de Regina Elisabeta a II-a, pentru contribuţiile sale în literatură.
Opera literară a lui Clarke este dominată de mai multe teme, dintre care se detaşează credinţa lui personală că ştiinţa poate oferi omenirii puterea de a explora spaţiul şi dezvoltarea unei societăţi utopice, foarte tehnologizată şi ecologică. O altă temă ce apare în scrierile sale este ideea că evoluţia speciilor inteligente din univers este un proces prin care acestea se apropie din ce în ce mai mult de statutul de zei.
În 1945 Clarke a publicat în revista Wireless World un articol în care a propus dezvoltarea unui sistem de comunicaţii bazat pe sateliti geostaţionari, considerând că doar trei astfel de sateliţi ar putea oferi posibilitatea comunicaţiei radio între oricare două locaţii de pe Pământ. Viziunea sa era preluată din opera inginerului Hermann Oberth care publicase acest concept în 1923, dar popularizarea ideii a făcut ca în 1948 Secretarul de Stat american, James Forrestal, să comunice public dezvoltarea unui astfel de proiect. În onoarea sa, orbita geostaţionară mai este numită şi orbita Clarke sau centura Clarke.
Talentul său de scriitor, contribuţia la popularizarea ştiinţei şi recunoaşterea meritelor sale în diverse ramuri ale ştiinţelor i-au adus mai multe premii printre care premiul Hugo (1956), premiul Kalinga pentru Popularizarea Ştiinţei din partea UNESCO (1961), nominalizarea la premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu (1969) sau nominalizarea la premiul Nobel pentru Pace (1994). În 2001 NASA a numit misiunea spaţială destinată să orbiteze planeta Marte 2001 Mars Odyssey ca un tribut adus lui Arthur Clarke.